×
Informații legislative

Când vizitați un site web, acesta poate stoca sau prelua informații în browser-ul dvs., mai ales sub forma "cookie-urilor". Aceste informații, care ar putea fi despre dvs., despre preferințele dvs. sau despre dispozitivul dvs. (computer, tableta sau telefon), sunt utilizate în cea mai mare parte pentru a face ca site-ul să funcționeze așa cum vă așteptați. Puteți afla mai multe despre modul în care folosim cookie-urile pe acest site și pentru a împiedica setarea cookie-urilor esențiale, făcând click pe diferitele rubrici ale categoriilor de mai jos. Totuși, dacă faceți acest lucru, aceasta poate afecta experiența dvs. pe site și serviciile pe care le putem oferi.

Influenta CEDO asupra raporturilor juridice civile - Gina Ignat Mărește

Influenta CEDO asupra raporturilor juridice civile - Gina Ignat

ISBN: 9786062704469

Produs nou

43,35 lei

Fișa tehnică

AutorGina Ignat
Anul Aparitiei2015
EdituraHamangiu
Nr pagini336
ISBN9786062704469

Informații

Descriere

Volumul de fata este o introspectie a dreptului Conventiei europene a drepturilor omului din perspectiva relevantei pentru dreptul civil a acestui tratat international atipic, care a ajuns sa amprenteze in mod covarsitor dreptul material si cel procesual.

Cautand sa deceleze particularitatile dreptului interpretat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, autoarea urmareste si repercutarea acestora asupra dreptului nostru civil, identificand autoritatile chemate sa asigure transpunerea exigentelor blocului de conventionalitate.

Lucrarea este compartimentata in trei parti, in care sunt analizate aplicarea verticala si orizontala a Conventiei si, respectiv, dinamica compatibilizarii dreptului civil intern cu aceasta. Bine documentata si riguros scrisa, cu un discurs elaborat, o abordare de o asemenea complexitate trebuie considerata un punct de reper pentru materia dreptului civil din perspectiva conventionala, mai ales ca o lucrare atat de ampla dedicata integral acestui subiect de actualitate lipseste in prezent din peisajul cercetarii juridice romanesti.

Imbinand analiza teoretica cu aspectele practice, derivate dintr-o evaluare selectiva a practicii relevante a instantei europene si a celor romanesti, lucrarea poate fi utila atat doctrinarilor, doctoranzilor, studentilor, cat si practicienilor sau celor interesati de mecanismul de implementare al principiului loialitatii conventionale.

***

Revendicandu-si un loc privilegiat in cadrul dreptului intern si international, drepturile fundamentale ale omului, in sensul de drept obiectiv reunind normele privind protectia drepturilor omului, au devenit „referinta obligatorie a oricarui discurs modern”.

Consacrate, de regula, de izvoare formale cu forta juridica maxima, drepturile fundamentale amprenteaza in mod covarsitor institutiile juridice, moravurile si, in general, atitudinea autoritatilor etatice, dar si a indivizilor, schimband, oarecum, logica juridica a interpretarii si implementarii normelor juridice.

Edictate sub imperiul dezideratului protejarii fiintei umane de opresiunea etatica, drepturile fundamentale au fost gandite ca o reactie la astfel de abuzuri, asa incat acestea priveau in exclusivitate dreptul public. In timp insa, realitatea imediata a reclamat extinderea sferei de incidenta a Conventiei si asupra dreptului privat. Extinderea campului de aplicare a Conventiei a condus, astfel cum s-a aratat in doctrina, la o intalnire neasteptata intre drepturile omului si dreptul privat, privatizarea drepturilor omului avand drept corolar „europenizarea” sau „umanizarea” dreptului privat.

Odata deschisa cutia Pandorei, dreptul civil a intrat in preocuparile judecatorului european, marcand o etapa noua, decisiva, departe de a fi, insa, revoluta. Imperativul conventional al protejarii unor drepturi efective si concrete printr-o abordare evolutiva lasa deschisa posibilitatea largirii pe cale de interpretare a vocatiei de cuprindere a textului conventional, nefiind exclusa nici posibilitatea aditionarii de drepturi noi prin suplimentarea protocoalelor existente.

O analiza a dreptului civil din perspectiva asimilarii drepturilor fundamentale este, credem, reclamata de imprejurarea importantei dobandite de drepturile fundamentale, de tendinta acestora de a functiona drept filtru pentru institutiile de drept civil, de etalon pentru orice abordare in care sunt antamate drepturile garantate de Conventie, dar si de imprejurarea ca un atare demers vizand dreptul civil in ansamblul sau nu a mai fost intreprins in dreptul nostru, cercetarile anterioare abordand secvential o atare problematica. Recenta intrare in vigoare a noului Cod civil este in contextul demersului nostru o provocare, prilejuind si abordarea acestui monument legislativ din perspectiva valorificarii standardelor conventionale.

Recenzii

Nu sunt opinii ale clienților în acest moment.

Scrieţi o recenzie

Influenta CEDO asupra raporturilor juridice civile - Gina Ignat

Influenta CEDO asupra raporturilor juridice civile - Gina Ignat

30 alte produse în aceeași categorie: