×
Informații legislative

Când vizitați un site web, acesta poate stoca sau prelua informații în browser-ul dvs., mai ales sub forma "cookie-urilor". Aceste informații, care ar putea fi despre dvs., despre preferințele dvs. sau despre dispozitivul dvs. (computer, tableta sau telefon), sunt utilizate în cea mai mare parte pentru a face ca site-ul să funcționeze așa cum vă așteptați. Puteți afla mai multe despre modul în care folosim cookie-urile pe acest site și pentru a împiedica setarea cookie-urilor esențiale, făcând click pe diferitele rubrici ale categoriilor de mai jos. Totuși, dacă faceți acest lucru, aceasta poate afecta experiența dvs. pe site și serviciile pe care le putem oferi.

Protejarea creatiilor intelectuale. Mecanisme de drept privat - Alin Speriusi-Vlad Mărește

Protejarea creatiilor intelectuale. Mecanisme de drept privat - Alin Speriusi-Vlad

ISBN: 9786061804931

Produs nou

59,90 lei

Fișa tehnică

AutorAlin Speriusi-Vlad
Anul Aparitiei2015
EdituraCH Beck
Nr pagini488
ISBN9786061804931
ColecțiePraxis

Informații

Descriere

Despre lucrare
Lucrarea analizează creaţia intelectuală ca şi bun incorporal prin raportarea permanentă a dispoziţiilor noului Cod civil la legislaţia specială şi viceversa. Premisa de la care pleacă acest studiu este că dreptul proprietăţii intelectuale formează un domeniu unitar de studiu, diferenţele dintre dreptul de autor şi proprietatea industrială fiind neesenţiale, pe plan conceptual, acest ansamblu unitar făcând parte (dintotdeauna) din dreptul civil. De aceea, legislaţia specială, oricât de specifică ar fi, trebuie în permanenţă, analizată, interpretată şi (până la urmă) înţeleasă prin raportarea la normele, regulile şi principiile dreptului civil astfel cum se regăsesc ele (astăzi) în noul Cod civil.

Noutate absolută
Este singura lucrare care analizează creaţiile intelectuale şi drepturile asupra acestora prin prisma reglementării bunurilor incorporale din noul Cod civil. Pentru prima dată sunt identificate şi descrise condiţii generale de protecţie pentru toate creaţiile intelectuale (opere, invenţii, mărci etc.). Dintr-o perspectivă totalmente nouă este analizată protecţia drepturilor din acest domeniu pe plan procesual, fiind abandonate teoriile clasice asupra acţiunii în contrafacere.

Viziunea autorului
De la începutul cercetării am intuit că proprietatea intelectuală este un domeniu de studiu care depăşeşte limitele textului de lege a multitudinii reglementărilor speciale şi că se integrează întrutotul în ramura dreptului civil, atât înainte cât şi după apariţia noului Cod civil. Creaţiile intelectuale sunt, pe de o parte, cea mai larg răspândită categorie de bunuri incorporale, dar au totuşi anumite trăsături specifice. Spre exemplu creaţiile intelectuale, chiar dacă există din cele mai vechi timpuri, ajung să fie pe deplin recunoscute ca bunuri susceptibile de a intra în circuitul civil, doar în perioada revoluţiei industriale. Bunurile incorporale ca şi categorie juridică erau recunoscute de dreptul roman, care, totuşi, nu proteja juridic creaţia intelectuală propriu zisă. Specificul creaţiilor intelectuale ca şi bunuri incorporale este dat, tocmai, de contextul în care ele au ajuns să fie recunoscute şi care justifică şi astăzi protecţia lor juridică, respectiv încurajarea creativităţii umane şi a îmbogăţirii (continue) a patrimoniului universal al cunoaşterii. Din acest motiv doar o creaţiei intelectuală care este unică, utilă şi aparţine unui autor poate să intre în circuitul civil şi să conducă la naşterea obligaţiei propter rem specifică acestui domeniu, mai precis obligaţia de a nu replica suportul material care încorporează creaţia intelectuală. Aceasta (creaţia), din chiar momentul „naşterii” are vocaţia de a intra în domeniul public, traseul acesteia fiind suspendat pe perioadă de timp determinată, doar în cazul instituiri unui titlu de protecţie juridică. Parcursul creaţiei intelectuale spre domeniul public este inevitabil şi ireversibil. Odată intrată în domeniul public, creaţia intelectuală nu mai poate fi apropriată, neputându-se constitui şi exercita, în mod obiectiv, drepturi exclusive asupra ei, indiferent de prevederile legale. Acesta este elementul specific al creaţiilor intelectuale şi al drepturilor recunoscute asupra acestora, care le diferenţiază de celelalte bunuri incorporale.

Puncte forte

  • aprofundarea interpretării contextuale a normelor juridice referitoare la creaţia intelectuală
  • analiza detaliată a principalelor instituţii protejează creaţia intelectuală
  • aspecte inedite din practica judiciară: referiri la peste 40 de decizii din jurisprudenţa naţională, europeană şi internaţională (CJUE, Quebec, Statele Unite ale Americii)
  • referiri la legislaţia europeană şi internaţională
  • analiza normelor juridice din perspectiva principiilor enunţate în noul Cod civil, dar şi prin raportare la dreptul comparat
  • abordare interdisciplinară cu referiri la ştiinţele de ramură, în special la normele procesuale atât de drept intern, cât şi de drept internaţional
  • analiza acţiunii în contrafacere
  • ample referinţe bibliografice
Despre autor
Alin Speriusi-Vlad este doctor în drept, avocat în Baroul Timiş şi lector universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest Timişoara

Recenzii

Nu sunt opinii ale clienților în acest moment.

Scrieţi o recenzie

Protejarea creatiilor intelectuale. Mecanisme de drept privat - Alin Speriusi-Vlad

Protejarea creatiilor intelectuale. Mecanisme de drept privat - Alin Speriusi-Vlad

30 alte produse în aceeași categorie: